ian. 242023
 

Sărbătorim astăzi 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

La Breaza, actul istoric de la 24 ianuarie 1859 a fost marcat printr-o manifestare la care au participat reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, ai Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu”, ai Centrului Cultural „Ion Manolescu”, cadre militare active și în rezervă.

Activitatea a debutat cu intonarea Imnului Național al României, după care a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor neamului, săvârșită de un sobor de preoți.

S-au depus flori și coroane de flori la Monumentul Eroilor.

Despre însemnătatea acestei zile a vorbit primarul orașului Breaza, domnul Bogdan Novac.

Evenimentul menit să elogieze acest prim pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român s-a încheiat în acordurile Horei Unirii.

La mulți ani, România!

 „Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima română,

Să-nvârtim hora frăției Pe pământul României!”