dan

Elev sergent Iulia Stătescu vă salută de la #Neversea

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Elev sergent Iulia Stătescu vă salută de la #Neversea
iul. 082023
 

Dacă sunteți în aceste zile la mare, la Festivalul de muzică Neversea, și sunteți interesați de o carieră militară, puteți discuta la stand cu reprezentanta Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, elev sergent Iulia-Andreea Stătescu, o cantemiristă cu rezultate deosebite la învățătură, care a obținut Premiul I în toți cei trei ani de studiu.

         Prezentă alături de militari din Armata României, eleva noastră va oferi detalii despre oferta educațională a instituției și va răspunde întrebărilor legate de drumul parcurs de un licean miliar.

Să aveți un sfârșit de săptămână minunat!

Titlul de șef de promoție revine absolventei cu cele mai bune rezultate obținute în cei patru ani de studiu și la examenul național de Bacalaureat

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Titlul de șef de promoție revine absolventei cu cele mai bune rezultate obținute în cei patru ani de studiu și la examenul național de Bacalaureat
iul. 072023
 

Patricia Bărbuță este a zecea fată din istoria Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” care se mândrește cu titlul de șef de promoție. „Sunt onorată să primesc titlul de șef de promoție, un titlu care confirmă pregătirea temeinică și încununează munca depusă de-a lungul anilor”, spune tânăra cantemiristă.

          A terminat liceul cu media 10 și a fost prima la examenul național de Bacalaureat, cu media 9,93, obținând note de 10 la română și informatică.

          Fascinată de complexitatea științelor exacte, Patricia a excelat mereu la disciplinele din această sferă de cunoaștere, unde a înregistrat rezultate la concursuri și olimpiade școlare.

          În ciuda programului aglomerat, a încercat constant să își facă timp și pentru pasiunile ei: șahul, plimbările în natură și cititul.

„Parcursul de elev militar a fost unul dificil, însă am avut parte de susținere temeinică din partea cadrelor militare și a profesorilor, care m-au încurajat și au avut încredere în mine”, adaugă  Patricia.

Se gândește cu emoție la momentul când a îmbrăcat uniforma militară și la visul pe care și l-a proiectat încă de la 14 ani. „Acum patru ani, am pășit timidă în Cetatea Cantemiristă, plină de speranță, idealuri și visuri, iar placa de marmură, pe care sunt însemnați șefii de promoție, m-a fascinat încă de pe atunci și m-a ambiționat să demonstrez de ce sunt capabilă”.

A excelat prin acțiunile sale și a dus la îndeplinire cu succes fiecare îndatorire specifică funcției de înlocuitor al comandantului colegiului, devenind un model de urmat pentru cei care îi vor călca pe urme.

Pentru performera noastră se încheie o etapă importantă din viață, însă urmează să atingă noi obiective, să muncească în continuare cu determinare, pentru a continua seria rezultatelor foarte bune și în calitate de studentă.

„Astăzi, raportez Misiune îndeplinită! și privesc încrezătoare spre viitor, deoarece urmează să susțin examenul de admitere în învățământul superior militar, fiind cu un pas mai aproape de îndeplinirea idealului meu. Colegilor mai mici le doresc spor la învățătură, multă sănătate și putere de muncă, să meargă hotărâți pe drumul ales și să lupte pentru visul lor, chiar și în cele mai grele momente.”

Promotoare a spiritului cantemirist, a valorilor militare, pe care le-a integrat în ținuta morală, Patricia a asociat colegiul cu excelența educațională.

„Dragă Cantemir, îți voi fi veșnic recunoscătoare pentru toate momentele, amintirile, lecțiile de viață și oamenii frumoși pe care mi i-ai oferit de-a lungul timpului!

Semper fidelis!”, a încheiat Patricia.

Felicitări, Patricia, și mult succes în continuare!

Ne mândrim cu tine!

Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” este singurul liceu din județul Prahova cu rată de promovare de 100% la examenul național de Bacalaureat și după contestații

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” este singurul liceu din județul Prahova cu rată de promovare de 100% la examenul național de Bacalaureat și după contestații
iul. 072023
 

Toți cei 118 absolvenți cantemiriști au reușit să-și certifice pregătirea prin rezultatele obținute și să confirme parcursul educațional foarte bun din anii de liceu.

Patricia Bărbuță și Mădălina Iulia Popescu sunt absolventele cu cele mai mari medii, 9,93, respectiv 9,88, și cele care au obținut note de 10 la două dintre disciplinele de examen.

S-au înregistrat 69 de medii între 9 și 9,93, 36 de medii peste 8, 12 medii peste 7 și o singură medie peste 6,50.

Pe lângă cele 25 de note de 10, cei 118 absolvenți au obținut și 182 de note cuprinse între 9 și 9,90, dintre care 59 la matematică și 19 la informatică.

Sunt rezultate care vin să certifice nivelul de predare și de pregătire al elevilor. Meritul este al tuturor celor implicați în procesul instructiv-educativ: profesori, comandanți, instructori, cei care cu talent și vocație i-au călăuzit pe drumurile complexe ale cunoașterii.

Felicitări tuturor absolvenților și mult succes la concursul de admitere în academiile categoriilor de forțe!

Felicitări corpului profesoral și cadrelor militare!

Felicitări părinților pentru susținere și implicare!

Admitere 2023 – Rezultate finale

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Admitere 2023 – Rezultate finale
iul. 062023
 

Admitere 2023 – Cerere înscriere

Bună ziua!

Vă felicităm pentru reușita admiterii în colegiul național militar!

Pentru încheierea procesului, este STRICT necesar să completați Cererea de înscriere– atașată mai jos – în vederea confirmării ocupării locului obținut, și să o trimiteți URGENT la adresa de email: cimpoiasu.dan@logmil.ro.

În cazul în care nu mai doriți să continuați procesul de admitere în colegiile naționale militare, este STRICT necesar să completați Cererea de renunțare la locul obținut – atașată mai jos – în vederea actualizării bazei de date, și să o trimiteți URGENT la aceeași adresă de email de mai sus: cimpoiasu.dan@logmil.ro. Completarea acestei cereri este necesară pentru a putea participa la procesul de admitere în învățământul civil.

IMPORTANT!

Candidații admiși care au susținut testul de verificare a cunoștințelor la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” sunt așteptați la sediul colegiului, în Breaza, în data de 14 iulie 2023, ora 11.00, în vederea întâlnirii cu Domnul Comandant și Domnul Director și pentru realizarea măsurătorilor pentru confecționarea uniformelor.

O nouă promoție confirmă excelența în educație, prin rata de promovare de 100% la examenul național de Bacalaureat

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru O nouă promoție confirmă excelența în educație, prin rata de promovare de 100% la examenul național de Bacalaureat
iul. 032023
 

Toți cei 118 absolvenți au promovat examenul național de Bacalaureat cu note bune și foarte bune, situând Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” între instituțiile de învățământ fruntașe din județ și din țară.

Mulți dintre liceenii militari au bifat performanțe excelente.

Doi dintre ei, Patricia Bărbuță și Mădălina Iulia Popescu, au obținut note de 10 la două dintre disciplinele de examen, având cele mai mari medii: 9,93, respectiv 9,88.

25 de absolvenți au reușit să ia note de 10 la una dintre discipline: 12 dintre ei la fizică, 6 dintre ei la biologie, 3 dintre ei la limba și literatura română, 2 dintre ei la matematică, 1 la informatică și 1 la chimie.

32 de absolvenți au obținut note între 9,50 și 10 la matematică, iar 21 de absolvenți au obținut note între 9 și 10 la informatică.

S-au înregistrat 66 de medii între 9 și 9,93, cu 3 mai mult decât anul trecut, și 39 de medii peste 8, înainte de contestații.

Rezultatele obținute de cantemiriști reprezintă validarea oficială a pregătirii lor și a dascălilor care i-au îndrumat pe drumul cunoașterii și al devenirii.

Odată cu promovarea examenului maturității, absolvenții promoției „General Constantin Christescu-100” au atins primul mare obiectiv în drumul spre cariera militară, pe care au îmbrățișat-o cu aspirații înalte la vârsta de 14 ani.

Felicitări tuturor absolvenților și mult succes la concursul de admitere în academiile categoriilor de forțe!

Felicitări corpului profesoral și cadrelor militare!

Felicitări părinților pentru susținere și implicare!

Tabăra de instruire de vară pentru elevii militari se apropie de final

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Tabăra de instruire de vară pentru elevii militari se apropie de final
iun. 202023
 

Dacă foarte mulți dintre elevii noștri sunt în vacanță, 64 dintre liceeni militari, care au ales să meargă voluntar în tabăra de instruire, au parte de experiențe inedite, în unitățile din subordinea Comandamentului Logistic Întrunit.

Pe lângă activitățile practic aplicative, cu teme și ședințe de referință, șoimii cantemiriști de la Breaza beneficiază de vizite la obiective turistice, de adevărate lecții de istorie, dar și de momente de relaxare.

Însoțiți de instructorii militari din colegiu și coordonați îndeaproape de militarii din Baza 99 Deveselu, unde sunt cazați, elevii au șansa să deprindă cunoștințe și abilități cu caracter militar, multe dintre ele dobândite pe timpul primilor trei ani de studii liceale, la disciplina pregătire militară.

„La Baza Militară 99 Deveselu am fost primiți cu brațele deschise încă de vineri, pentru a fi cazați aici pe parcursul săptămânii acesteia. Am fost uluită de dimensiunea, complexitatea, cât si de caracterul extrem de avansat în ceea ce privește tehnologia și spatiile de lucru ale unității. Ne-au fost prezentate de către personalul foarte călduros, într-o manieră educativă și foarte utilă pentru formarea unei imagini de ansamblu a viitorului nostru în calitate de ofițeri, activitatea ce se desfășoară în unitate, utilajele și facilitățile din interiorul său: simulatoare, săli de recreație și sport, centrul de comandă, parcul auto, poligoanele. De asemenea, am avut deosebitul privilegiu, în activitățile practice și demonstrative, de a interacționa cu militarii americani, ce colaborează de ani buni cu militarii din bază, printr-un program ce vizează siguranța internațională pe această nișă. Experiența a fost unică, lăsându-mă cu o impresie extraordinară și cu lucruri noi învățate despre drumul pe care îl voi parcurge în carieră”, a transmis elev sergent Daria Mihalache.

Din data de 16 iunie, când au plecat pe itinerariul stabilit, elevii au desfășurat activități în Baza de la Deveselu, la Poliția de frontieră de la Corabia și au fost la una dintre cele mai mari fortificații romano-bizantine din Oltenia, Cetatea Sucidava, unde și-au pus fiecare câte o dorință la Fântâna secretă.

De asemenea, la Cazanele Dunării s-au bucurat de peisajul uimitor și au văzut Capul lui Decebal, Peștera Veteranii și Tabula Traiana.

„Oricât de obosiți am fi, așteptăm toți seara pentru a petrece timp împreună, pentru a ne apropia în cadrul companiei, fără a ține cont de organizarea în plutoane, discutând cele văzute în timpul zilei, și, punând întrebări despre ce ne va aștepta a doua zi”, a spus elev plutonier adjutant Daria Ruse.

Astăzi, elevii noștri sunt în vizită la Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, alături de Scorpionii Roșii, la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” și în Parcul Romanescu, din Craiova.

Mâine, liceenii militari vor fi prezenți la Batalionul 1 Instrucție Olt, la Batalionul 325 Artilerie „Alutus” și la Batalionul 22 Infanterie „Romanați”, urmând ca seara să se închidă cu un program pregătit special pentru ei, la Deveselu, unde vor participa și partenerii americani.

Mult succes în continuare!

 Text: Grațiela Mihăescu

Foto: de la unitățile militare

Eleva cu rezultate deosebite la învățătură avansată în gardul de elev plutonier adjutant

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Eleva cu rezultate deosebite la învățătură avansată în gardul de elev plutonier adjutant
iun. 202023
 

Elev sergent Daria Ruse a fost avansată în gradul de elev plutonier adjutant, cel mai înalt grad onorific acordat elevilor militari, în cadrul ceremoniei de închidere a anului școlar 2022-2023.

Este elevă de 10, olimpică națională la Limba și literatura română, prima în anul ei de studiu, cu cea mai mare medie generală la finalul celor trei ani de studiu, 9,97, implicată în proiecte internaționale, în activități extracurriculare și un model demn de urmat de cei care îi vor călca pe urme.

Rezultatele notabile, pentru care a muncit în fiecare zi, dar și comportamentul exemplar de care a dat dovadă pe parcursul anilor, au recomandat-o pentru funcția de înlocuitor al comandantului colegiului.

Noile însemne onorifice de grad, care-i conferă recunoaștere și un statut pe măsura performanțelor obținute, i-au fost așezate pe epoleți, de către comandantul Comandamentului Logistic Întrunit, domnul general-locotenent Cătălin Zisu. Alături, i-a fost și  comandantul colegiului, colonel dr. ing. Aurel-Constantin Neagu.

A preluat cu emoție și foarte multă responsabilitate funcția de înlocuitor al comandantului și își dorește să ducă la îndeplinire toate sarcinile care vin odată cu avansarea în grad.

Felicitări, Daria, şi mult succes în noua funcţie!

Ne mândrim cu tine!

Elevi militari de 10!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Elevi militari de 10!
iun. 192023
 

Șase elevi de la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” au obținut media 10.00 la finalul anului școlar 2022-2023.

Elev plutonier adjutant absolvent Patricia Bărbuță, elev plutonier major absolvent Petru Radu Bănulescu, elev caporal Cristian Gherghișan, elev caporal Răzvan-George Manea, elev caporal Iustina-Andreea Ene și elev fruntaș Ana-Maria-Cristina Vaida au strălucit prin cunoaștere.

Sunt cantemiriști care s-au distins prin implicare și dedicare totală activităților educaționale, devenind adevărate modele pentru generațiile care vin din urmă.

Continuitatea în pregătire, munca, ambiția, seriozitatea și efortul susținut i-au ajutat să obțină rezultate foarte bune la olimpiadele și concursurile școlare.

Seria performanțelor înregistrate în acest an școlar le confirmă parcursul educațional de excepție și îi aduce mai aproape de cariera la care visează.

Ne mândrim cu ei și le dorim mult succes în continuare!

Media 10…absolut!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Media 10…absolut!
iun. 192023
 

Elev plutonier adjutant absolvent Patricia Bărbuță a obținut media 10 în toți cei patru ani de studiu și a avut cea mai mare medie generală a claselor a IX-a – a XII-a, din întreaga promoție – 10.00.

 Mediul, calitatea profesorilor și determinarea se numără printre factorii importanți ai reușitei. „Am terminat cu media 10, în fiecare an, prin muncă, prin dedicare, dar și cu ajutorul profesorilor și educatorilor care și-au dat interesul. De fiecare dată, când am avut o întrebare, mi-au răspuns cu drag și m-au ajutat în orice moment al zilei”, spune performera noastră.

Hotărâtă să lase ceva valoros în urma ei, să-și facă mândri profesorii, instructorii și părinții, și-a certificat pregătirea prin rezultatele înregistrate.

Efortul ei zilnic de a se autodepăși, perseverența, seriozitatea și toate rezultatele notabile au adus-o în topul performanței educaționale, devenind model pentru generațiile care vor să-i calce pe urme.

Oriunde mă vor purta pașii, voi rămâne pentru totdeauna Semper Fidelis!, a conchis absolventa noastră.

Acum, Patricia se pregătește pentru examenul național de bacalaureat și concursul de admitere în academiile categoriilor de forțe.

Felicitări, Patricia, și mult succes la examene, în carieră și în viață!

Ne mândrim cu tine și cu performanțele înregistrate!

Tabără de instruire de vară pentru elevii cantemiriști

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Tabără de instruire de vară pentru elevii cantemiriști
iun. 162023
 

După un an de muncă, rezultate deosebite la învățătură și purtare, liceenii militari cu grade noi pe epoleți vor avea parte de experiențe inedite în Tabăra de instruire de vară, desfășurată în unitățile din subordinea Comandamentului Logistic Întrunit. „Suntem entuziasmați pentru plecarea în Tabăra de instruire, pe care o privim ca pe un prilej de consolidare a abilitaților militare dobândite pe parcursul celor trei ani în Cantemir, de apropiere în cadrul Companiei II, Tigrii Albi, și de acomodare a colectivului nostru cu activități cazone diversificate, multe dintre ele impracticabile în cadrul liceului”, a transmis elev plutonier adjutant Daria Ruse, în numele întregului colectiv.

În perioada 16-22 iunie, 64 de elevi, 41 de fete și 23 de băieți, care participă  pe bază de voluntariat, au șansa să desfășoare activități de practică școlară, în scopul fundamentării cunoștințelor și abilităților cu caracter militar, dobândite pe timpul primilor trei ani de studii liceale, la disciplina pregătire militară.

Cu obiective stabilite, cu sfaturi primite de la comandantul colegiului, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu, liceenii militari, însoțiți de cadrele militare: locotenent George Sticlaru, locotenent Anamaria Bobolocu și sergent major Augustin Văsi, au pornit pe itinerariul stabilit.

Timp de o săptămână, elevii care au finalizat cu succes clasa a XI-a au oportunitatea să-și dezvolte spiritul de ordine și disciplină pe timpul îndeplinirii misiunilor, altele decât cele specifice procesului de învățământ, să-și consolideze spiritul de întrajutorare în situații nou create, să-și sporească încrederea în forțele proprii, să cunoască diferite obiective militare și zone geografice ale României și a locurilor de interes turistic, științific și cultural din aria de responsabilitate a locului de desfășurare a activității.

Mult succes tuturor și, la final, să raportați „Misiune îndeplinită”!