iun. 092016
 

        Joi, 9 iunie a.c., în garnizoana Breaza, cu prilejul Zilei Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român, elevii Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, alături de cadre militare şi civile, precum şi de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale au cinstit memoria celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru credinţa, libertatea, dreptatea, apărarea ţării şi întregirea neamului.

           În semn de respect şi recunoştinţă pentru înaintaşii care şi-au dat viaţa pentru aceste sfinte idealuri s-a organizat un ceremonial militar şi religios cu depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Neamului.

      Cantemiriştii au adus prinosul recunoştinţei lor veşnice ostaşilor români care s-au jertfit pentru ţară.

Cinste vouă, dragii noştri eroi, odihniţi-vă în pace!

Foto: Graţiela Mihăescu

[flagallery gid=254]