oct. 242016
 

      În ciclul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României luni, 24 octombrie, pe platoul Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” s-a organizat o adunare solemnă.

      În prezenţa întregului personal al instituţiei, evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Naţionl, după care, comandantul colegiului, colonel dr. Doina Mureşan a dat citire Mesajului şefului Statului Major al Forţelor Terestre cu prilejul aniversării Zilei Armatei României. În continuare, directorul adjunct, prof. dr. Aurel-Constantin Soare, a prezentat, în alocuţiunea sa semnificaţia istorică a Zilei Armatei. „În fiecare an, la 25 Octombrie se cinsteşte o însemnată faptă de armă, dar semnificaţiile sunt mult mai largi şi profunde, ea încorporând practic întreaga tradiţie ostăşească a românilor. Ziua de 25 Octombrie este, prin urmare, una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază armata, faptele ei de arme din trecutul mai îndepărtat şi mai apropiat, pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie.”

      La final, elevii merituoşi din cadrul concursului “Cupa 25 Octombrie” au fost premiaţi şi felicitaţi pentru rezultatele obţinute, de comandantul colegiului, colonel dr. Doina Mureşan. Pe pistă, ori în sălile de sport, cantemiriştii şi-au pus în valoare calităţile sportive, spiritul de fair-play şi lucrul individual sau în echipă, în cadrul întrecerilor la handbal, volei, baschet şi atletism. Printre cei aflaţi în competiţie s-au aflat şi elevi ai claselor a IX –a, participanţi în premieră.

[flagallery gid=282]