oct. 252015
 

          Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi care a rămas întipărită în sufletele cantemiriştilor ca o dată istorică în care Ţara îşi sărbătoreşte Armata, pe cei care au fost şi sunt în slujba ei.

           Azi, 25 octombrie, în garnizoana Breaza, garda de onoare a Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, cadre militare active, în rezervă şi în retragere, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi elevi au participat la ceremonia militară de depuneri de coroane şi jerbe de flori, la Monumentul Eroilor.Toţi cei prezenţi au adus un călduros omagiu şi au transmis de peste timp, gânduri de recunoştinţă veşnică.

         Prin semnificaţia  sa, această zi readuce în memoria noastră faptele de arme ale ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea fiinţei naţionale şi a gliei strămoşeşti, pentru libertate şi siguranţa noastră. Este ziua în care ostaşii Armatei Române au pus capăt ocupaţiei străine, eliberând ultimele plaiuri de pământ românesc.

La mulţi ani, Armatei României!

[flagallery gid=180]