oct. 222015
 

      Ziua de 25 Octombrie reprezintă un moment cu o semnificaţie deosebită în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet ca Ziua Armatei României. O zi de glorie şi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.

      Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” organizează, an de an, o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei de 25 Octombrie.

       În acest an, seria manifestărilor a fost deschisă cu proiectul „Ziua Armatei în şcoli”, organizat de Ministerul Apărării Naţionale. În cadrul acestuia, liceeni în uniformă militară, din Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, participă alături de reprezentanţi ai birourilor informare-recrutare şi studenţi militari pentru a prezenta elevilor claselor a VII –a, a VIII –a, a XI –a şi a XII –a avantajele alegerii carierei militare.

        De asemenea, în instituţia noastră, “Cupa 25 Octombrie” aliniază la start cei mai buni sportivi. Pe terenul de sport, pe pista de atletism, ori în sălile de sport, cantemiriştii îşi pun în valoare calităţile sportive, spiritul de fair-play şi lucrul individual sau în echipă. Câştigătorii vor fi premiaţi în cadru festiv.

          În contextul sărbătorii Zilei Armatei României, elevi şi cadre militare din instituţie participă la ceremonia de reinaugurare a Cimitirului de Onoare Românesc din Teiş-Dâmboviţa, ziua porţilor deschise, expoziţii de tehnică militară, precum şi la ceremonii militare cu depuneri de coroane de flori, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol şi în garnizoanele Ploieşti şi Breaza.

          xxx

     Eliberarea teritoriului naţional, în toamna anului 1944, a fost obţinută prin lupta a peste 520.000 de militari români, din care 58.330 au fost ucişi, răniţi sau daţi dispăruţi. Armata României a continuat apoi să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

 

[flagallery gid=178]