mart. 232017
 

Elevul caporal Sorin Leaua s-a numărat printre performerii Campionatului Naţional de Karate Shotokan E.S.K.U, organizat în oraşul Ploieşti, în perioada 18-19 martie 2017. La ediţia din acest an,  Sorin a  confirmat pregătirea foarte bună într-un domeniu care presupune multă muncă, seriozitate şi, nu în ultimul rând, pasiune, reuşind să obţină titlul de vicecampion naţional la proba Fukugo şi medalie de bronz la proba Shobu Ippon. “Totul a început la vârsta de 9 ani, când am fost motivat de părinţii mei de a practica un sport. Eu am ales karate şi nu am niciun regret. Pot spune că sunt mândru să am antrenor care a stat alături de mine în toţi aceşti ani şi m-a ajutat să ajung la performanţă. Titlul de vicecampion naţional este unul foarte important pentru mine şi le mulţumesc tuturor celor care au crezut în visul meu”, ne-a mărturisit Sorin.

Felicitări şi succes în competiţiile viitoare!