Apr 072017
 

În perioada 7.04-12.04.2017, elevi ai Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” participă, în Cetatea lui Ştefan, la Campionatul de orientare, cros, şah şi minifotbal, competiţie de tradiţie, care a devenit, în timp, un adevărat regal al sportului militar şi al fair-play-ului.

29  de  cantemirişti se vor alinia la startul evenimentului sportiv desfăşurat în învăţământul preuniversitar militar, care reuneşte loturile celor patru colegii naţionale militare.

Pe parcursul competiţiei, vor fi alături de ei cu sfaturi şi încurajări şeful de lot, maior Călin Traian Solomon, şi antrenorii, Gianin Stanciu şi Adrian Soreanu.

De aici, de acasă, noi toţi îi vom susţine!

 

 

Succes tuturor şi cei mai buni să câştige!

 Posted by at 11:55 am