iun. 192015
 

            Cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea Alianţei Franceze la Ploieşti, cantemiriştii au adus omagii literaturii şi limbii franceze, îndrumaţi de doamnele profesoare Elena-Cristina Soare şi Daniela Schonauer, care au coordonat întreaga activitate.

            În aer liber, în parcul special amenajat din curtea liceului, elevii au recitat, au cântat şi au dansat pe ritmuri specific franceze, reuşind să se facă plăcuţi publicului, format din cadre didactice şi cantemirişti, iubitor de literatură franceză.

            Activitatea s-a remarcat atât prin atmosfera creată, cât şi prin iscusinţa elevilor care au aşezat simboluri ale Franţei şi afişe destinate literaturii printre ramurile copacilor şi pe băncile din parc.

             Succesul a constat însă, în împletirea armonioasă a celor două limbi-surori, limba română şi limba franceză, cărora li s-a impus cadenţa specific ostăşească.

Felicitări cantemiriştilor şi doamnelor profesoare!

 elev caporal Iulia Condruz

[flagallery gid=164]