mai 232017
 

Marţi, 23 mai, 111 absolvenţi cantemirişti din Promoţia denumită generic „Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz -100” au răspuns pentru ultima dată „prezent” la strigarea catalogului, în aplauzele comandantului colegiului, colonel Doina Mureşan, a locţiitorului comandantului, colonel ing. Aurel-Constantin Neagu, a directorului adjunct, prof. Aurel-Constantin Soare, a diriginţilor, a cadrelor didactice şi militare, a părinţilor şi a colegilor. Cu sufletele pline de emoţie, cu sentimentul bucuriei derivat din reuşita parcurgerii unei etape importante a formării ca oameni şi cu amintirile unice ale anilor de liceu, adolescenţii urmează să deschidă noi porţi spre împlinire profesională. Timp de 4 ani, cu responsabilitate, dăruire şi conştiinciozitate, fiecare a contribuit la prestigiul Cantemirului, adugând  în palmares performanţe remarcabile şi compatibile cu tradiţia de mare prestigiu a instituţiei.

Sunt elevi care au strălucit prin rezultatele obţinute atât la concursurile şi olimpiadele de nivel naţional, dar şi internaţional. Performeri extraordinari aparţin celei de-a 93 –a  promoţii care deţine asupra ei cea mai scumpă avere: ştiinţa de carte. Aceasta le-a fost sădită în suflet cu răbdare şi pricepere de dascăli şi instructori militari, remarcabili prin ţinuta profesională şi umană, modele de competenţă şi rigoare pedagogică. Alături de aceştia vor păstra în cufărul amintirilor anii adolescenţei cantemiriste, ani de împliniri şi realizări, iar în clipele de răgaz, rememorarea acestora va menţine vie în inimile tuturor dorinţa revederii. Acest interval de timp dobândeşte valenţe deosebite odată cu trecerea anilor, dar păstrează în esenţă aceeaşi bucurie a acordurilor energice ale Imnului „Gaudeamus”.

Felicitări şi succes tuturor!

Suntem mândri de voi!

Foto: Graţiela Mihăescu

[flagallery gid=385]