iun. 152018
 

Elevi care au absolvit clasa a XI –a, cu grade noi pe epoleţi care-i responsabilizează şi mai mult, vor participa la “Tabăra de pregătire de vară”, în perioada 15-20.06.2018, la malul mării.

În decursul acestor zile, elevii cantemirişti îşi fixează, dezvoltă şi perfecţionează  deprinderile practic-aplicative însuşite pe parcursul orelor de pregătire militară şi desfăşoară activităţi specifice.

Activităţile practice-aplicative cuprind teme şi şedinţe de referinţă, din cadrul disciplinelor: instrucţie de front, topografie, instrucţie tactică, instrucţie sanitară, educaţie fizică militară, supravieţuire, protecţia mediului, regulamente militare, drept internaţional umanitar etc. Vor lua parte la conferinţe, expuneri şi prelegeri.

Toate aceste activităţi au drept scop aprofundarea cunoștințelor de pregătire militară acumulate și transferul acestora către latura aplicativă.

Înainte de tabăra de pregătire de vară s-a executat revista de front a personalului care se deplasează în incinta de desfăşurare a taberei. Comandantul Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” , colonel dr. ing. Aurel-Constantin Neagu, le-a urat elevilor să aibă parte de o săptămână deosebită, în urma căreia să vină cu lecţii învăţate care să-i ajute în carieră.

Succes la activităţi!

Vacanţă păcută!