dec. 042018
 

 De Ziua Naţională a României, la 100 de ani de la Marea Unire,  elevi, dascăli şi cadre militare au adus un călduros omagiu şi au transmis de peste timp, gânduri de recunoştinţă veşnică Eroilor Neamului care au pus, prin jertfa lor, Patria mai presus decât propria existenţă.   

La Bucureşti, Breaza, Câmpina, Ploieşti, Sinaia, Tomşani, cu emoţie în inimi şi cu gândul la sacrificiul înaintaşilor noştri, cantemiriştii au dat onorul poporului român.

În Piaţa Arcului de Triumf, detaşamentul colegiului, condus  de comandantul instituţiei, colonel dr. ing. Aurel-Constantin Neagu, a trecut cu emoţie şi mândrie prin arcada monumentului închinat participării victorioase a României în Marele Război şi reunirii tuturor teritoriilor româneşti într-o singură ţară.

Pentru  Parada  Militară Naţională,  61 de  elevi  ai  claselor a X –a şi a XI –a au format detaşamentul colegiului. Garda Drapelului a fost condusă de maiorul Claudiu-Dumitru Ţonoiu.

Liceenii militari s-au pregătit intens atât în colegiu, cât şi în cadrul repetiţiilor desfăşurate în capitala ţării, pentru a sărbători aşa cum se cuvine 100 de ani de la Înfăptuirea României Mari.

 Marea Unire a fost şi rămâne pagina cea mai frumoasă a istoriei româneşti, măreţia ei constând în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale a fost fapta istorică a întregii naţiuni române. România Întregită a cuprins între graniţele ei cetăţenii români din Vechiul Regat, Transilvania, Basarabia şi Bucovina.

„Această onoare a venit încununată cu multă mândrie şi încărcată cu dragoste şi patriotism faţă de ţara noastră” , a spus elev fruntaş Maria Neagu

„E un moment unic şi va rămâne în istorie pentru copiii şi nepoţii noştri!” ,  a afirmat elev fruntaş Rareş Păuna

Doctorul colegiului, medic Simziana Iacobini, a avut un mesaj pentru cantemirişti:

„FELICITĂRI!

Aţi fost la înălţimea momentului!

Pe aripile voastre tinere visele generaţiilor tercute zboară spre viitor!…

LA MULŢI ANI!”

Absolvenţii cantemirişti au fost  alături de noi, ca de fiecare dată, şi nu au uitat că şi ei au fost cândva elevi.

„Inimi cantemiriste care bat pentru România. Elan tineresc, instruire și patriotism în egală măsură. Revăd în ei cantemiriștii de acum 42 de ani la fel de motivați în a da onorul României. Lor tot respectul și urarea să se maturizeze în pace și fericire! Carieră de succes!” a transmis absolvent Ion Muraretu.

Felicitări, cantemirişti! Suntem #MândriDeVoi

La mulţi ani, români!
La mulţi ani, România!

Foto: Ionuţ Felea, Alexandru Herelea, Graţiela Mihăescu, Cătălin Neaga, Eugen Mihai

 Posted by at 12:40 pm
Gravityscan Badge