dec. 112013
 

      Într-o atmosferă de sărbătoare, în sala mare a Casei Tineretului din Câmpina a avut loc „Gala sportului câmpinean”, în cadrul căreia au fost premiaţi performerii anului 2013.
Atleţii Ionuţ Stan şi Alexandru Burcea, din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, cu dublă legitimare la C.I Câmpina şi CSS Ploieşti, au obţinut performanţe deosebite în domeniul atletismului, numărându-se printre laureaţii primei ediţii a „Galei sportului câmpinean”. Pe parcursul anului 2013, sportivii au avut evoluţii remarcabile, unele dintre ele notabile: vicecampioni naţionali în proba de ştafetă 4×2 tururi la Campionatul Naţional de Atletism (2 medalii la Naţionalele de juniori în sală şi 2 medalii în aer liber).
Pentru performanţele sportive pe care le-au înregistrat în anul în curs, atleţii cantemirişti, Ionuţ Stan, Alexandru Burcea şi antrenorul Geanin Stanciu au primit plachete personalizate din partea maeştrilor emeriţi ai sportului câmpinean.
Rezultatele obţinute evidenţiază pasiunea şi dăruirea celor mai buni sportivi cantemirşti, puse în slujba performanţei individuale, de grup şi de organizaţie.
Felicitări tuturor!

[flagallery gid=67 name=Gallery]