Sep 282017
 

Cu rezultate şcolare excepţionale, Iulia Condruz, un model demn de urmat, un nume ce şi-a găsit loc în fruntea colegiului, o tânără talentată, serioasă, ambiţioasă şi extrem de muncitoare este şeful promoţiei „Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – 100” de la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”. A reuşit să obţină media 10.00 în cei patru ani de studiu, iar la examenul de bacalaureat s-a clasat prima, cu media 9,90.
În semn de preţuire pentru titlul de Şef de promoţie 2017, confirmare a Excelenţei în educaţie, Iulia a primit din partea şefului Statului Major al Forţelor Terestre o medalie şi din partea Fundaţiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă” un aparat de fotografiat şi o scrisoare de felicitare. Recompensele i-au fost înmânate de către comandantul colegiului, doamna colonel dr. Doina Mureşan, care a felicitat-o pe Iulia, încă o dată, pentru profesionalismul, seriozitatea, implicarea şi dedicarea de care a dat dovadă.
În Cantemir, Iulia, a găsit mediul potrivit pentru a performa, reuşind în decursul anilor să obţină succese educaţionale de valoare, onorând instituţia prin numeroasele distincţii primite, Premiul Special la Olimpiada Internaţională de Lectură încununându-i strădania.

Felicitări Iulia şi succes în îndeplinirea proiectelor de viitor!

iulia_2017

 Posted by at 2:23 pm
Gravityscan Badge