apr. 072020
 

În conformitate cu situația actuală, la nivelul Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” am adoptat o serie de măsuri în vederea prevenirii și limitării răspândirii COVID-19:

➡️zilnic, la începerea programului de lucru al fiecărei ture, se face triajul epidemiologic al personalului în vederea identificării simptomatologiei specifice COVID-19 de către personalul sanitar nominalizat de comandantul instituției, colonel dr. ing. Aurel-Constantin Neagu;

➡️activitățile de curățenie și dezinfecție se execută zilnic, la începerea programului de lucru, între ture și ori de câte ori este necesar;

➡️întregul efectiv militar din unitate acționează, în prezent, în ture sau grupe pentru a asigura în depline condiții misiunile încredințate, respectând distanțarea socială atât de necesară în această perioadă în care ne aflăm;

➡️în contextul evoluției naționale a infecției COVID-19, fiecare categorie de personal este informată și îndrumată să respecte întocmai măsurile epidemiologice instituite la nivelul Ministerului Apărării Naționale, atât de necesare pentru prevenirea și limitarea extinderii infecției COVID-19;

➡️în paralel cu această campanie de curățenie și dezinfecție, fiecare clădire a fost dotată cu dispersoare de dezinfectant pentru mâini.

Cu toții trebuie să rămânem puternici în lupta cu această pandemie, pentru că doar așa putem învinge.

#Responsabilitate e cuvântul care trebuie să ne caracterizeze pe toți.