oct. 042022
 

Andrei Emanuel Vrâncianu este elev în clasa a X –a la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” și a aderat la valori tradiționale cum sunt disciplina, rigoarea, respectul și seriozitatea pentru a deveni un bun ofițer, dar și un sportiv desăvârșit.

Odată cu alegerea carierei militare, a decis să practice și ashihara karate, astfel că, de doi ani și jumătate, la „Shingitai karate club” muncește din greu să devină mai bun pe zi ce trece.

Rezultatele nu au întârziat să apară și îi dau justificate motive de mândrie.

„Am încercat să practic mai multe sporturi, însă în momentul în care am intrat pentru prima dată în sala de karate am simțit că aici îmi este locul.

Practic Ashihara karate iar anul acesta, în luna aprilie, am participat la „Cupa Shingitai” unde am obținut locul II atât la proba de kumite, cât și la proba de kata. Cea mai mare realizare a mea a fost acum patru zile, când am obținut locul III la Concursul International Open Ashihara Karate la proba kumite.

Sunt mândru de realizările mele și, pe viitor, am ca obiectiv să devin campion mondial. ”

Se antrenează constant pentru a atinge un nivel superior de pregătire și, în același timp, o experiență de viață valoroasă.

Evoluează și în lotul de atletism al colegiului, unde își dorește să se remarce în competițiile de nivel înalt.

Felicitări, Emanuel, și mult succes în realizarea tuturor obiectivelor pe care ți le-ai propus!