iul. 102018
 

Cu note finale de 10 la discipline precum matematică, fizică şi cu 9,40 la limba şi literatura română, absolventul Ciprian Florin Zaharia a obţinut cea mai mare medie la băieţi, 9,80, la examenul de bacalaureat naţional.
Ciprian a confirmat parcusul foarte bun din cei patru ani de colegiu, în care a obţinut rezultate meritorii, reuşind să se detaşeze printr-o muncă susţinută şi pasiune pentru învăţătură şi după examenul de bacalaureat.
A ales cariera militară, convins fiind că în Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” este locul unde pasiunile evoluează până la performanţe remarcabile. A găsit mediul potrivit pentru a excela, dovedind în fiecare an că, prin efort, totul este posibil. Pasionat de ştiinţele exacte, liceanul în uniforma militară cu lampas şi-a demonstrat înclinaţiile prin participările şi obţinerea de distincţii la olimpiade de matematică, biologie şi fizică. Cea mai frumoasă performanţă a lui a fost obţinută alături de călăuza lui pe drumul cunoaşterii, domnul prof. Ion Necula, în primăvara acestui an: calificarea la faza naţională a Olimpiadei de fizică, desfăşurată la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”. „Pasiunea mea pentru fizică se datorează manierei în care aceasta este capabilă să descrie realitatea în formule matematice. Fizica pentru mine nu mai este de mult o disciplină abstractă. Cunoscând legile ei, am început să înţeleg mai bine lumea în care trăiesc, faptul că există o interdependenţă între fenomene şi o legătură indestructibilă între macro şi microunivers. De la zborul păsărilor până la vaporul care pluteşte în larg, de la culorile curcubeului până la incandescenţa becului totul este fizică…şi exemplele pot continua, trebuie doar să ai ochi să le observi”, ne-a spus Ciprian.
Plecând dintr-un mediu competiţional unde şi-a descoperit pasiunile şi a excelat către performanţă Ciprian se pregăteşte acum pentru admiterea la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, specializarea Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională. „Ştiu că această specializare îmi oferă posibilitatea de a mă autodepăşi, fiind o nouă provocare căreia vreau să-i fac faţă cu succes. Îmi doresc să studiez, în continuare, într-un mediu competitiv unde se învaţă, să devin inginer militar de elită, capabil să facă faţă celor mai complexe provocări tehnologice şi ştiinţifice” .

Felicitări, Ciprian, şi mult succes în continuare pe acelaşi drum al performanţei!
Ne mândrim cu tine, Ciprian!