nov. 222022
 

Eva-Antonia Nedelcu a absolvit Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” cu rezultate de excepție, reușind să obțină nota maximă la examenul național de bacalaureat.

Eva a fost premiată în cadrul evenimentului organizat de Inspectoratul Școlar Județean Prahova, în data de 22 noiembrie 2022.

A primit o coroniță din flori pe care o merită din plin, o diplomă și premiul în bani oferit de Ministerul Educației.

Eva face cinste colegiului și județului Prahova, numărându-se printre cei șaisprezece absolvenți cu media 10 la examenul național de bacalaureat.

Această performanță a venit ca o confirmare a unui parcurs solid, certificat de o pregătire temeinică și o dorință acerbă de reușită.

          După patru ani în care a excelat în procesul educațional, Eva a fost declarată șef de promoție în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, fiind model de inspirație și de reușită pentru generațiile viitoare.

De asemenea, s-a situat pe primul loc în ierarhia colegiilor naționale militare în ziua repartiției în instituțiile de învățământ superior militar.

Astăzi, Eva este studentă la specializarea Echipamente și sisteme electronice militare, din cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, unde a fost admisă prima.

Felicitări, Eva, și mult succes în cariera militară!

Să continui să obții aceleași rezultate de excepție!