iun. 142022
 

Cinci elevi au reușit să fie cei mai buni la finalul anului școlar 2021-2022, în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”.

Este vorba de fapt despre două fete și trei băieți, care au obținut cea mai mare medie anuală.

Hotărâți să lase ceva valoros în urma lor, să-și facă mândri profesorii, instructorii și părinții, și-au certificat pregătirea prin rezultatele înregistrate, care nu fac altceva decât să reflecte toată dăruirea, sârguința, motivația și încercarea continuă de autodepășire.

În fiecare an de studiu a fost câte un elev care și-a validat performanța, excepția venind de la clasa a XI-a, unde doi învățăcei au fost la egalitate.

Sunt cantemirști care au ajuns să obţină media 10.00 sau să fie aproape de acest ideal, să devină modele pentru colegii lor și pentru cei din aceeași generație cu ei.

S-au distins:

Elev plutonier major George Dănuț Armencescu, clasa a XII-a, media 10.00;

Elev plutonier adjutant Patricia Bărbuță, clasa a XI-a, media 10.00;

Elev sergent Petru Radu Bănulescu, clasa a XI-a, media 10.00;

Elev caporal Daria Ruse, clasa a X-a, media 10.00;

Elev fruntaș Răzvan George Manea, clasa a IX-a, media 9,97;

Felicitări tuturor!

Ne mândrim cu voi!