oct. 172018
 

Fiecare competiţie sportivă la care ia startul reprezintă pentru tânărul licean Teodor Giurgică, devenit cantemirist de mai bine de o lună, un mod de a se recrea. “Dincolo de munca depusă, fac totul din plăcere, ieşirile pentru mine reprezentând un mod de mă recrea”, a spus sportivul. Pasionat de ciclism, Teodor transformă pasiunea pentru pedalat într-o experienţă de poveste, recompensată, de curând, cu locul I la categoria lui de vârstă  şi cu locul al II –lea în clasamentul general, la Concursul Haiduci şi Domniţe. S-a antrenat la Clubul Sportiv Gratzu. “Sportul acesta, Mountain Bike este pur şi simplu o parte din mine”, a adăugat elevul. După succesul obţinut, Teodor a reuşit să mai bifeze două alte performanţe realizate la cros şi orientare, pentru care s-a pregătit în colegiu, sub îndrumarea antrenoarei Victoria Buzoianu. La cros a venit pe locul al VI –lea, în cadrul Maratonului Bucureşti Raiffaisen Bank , desfăşurat în data de 13 octombrie, iar la concursul de orientare Cupa Toamnei,  desfăşurat în pădurea Băneasa, s-a clasat pe locul I la categoria lui de vârstă, la prima participare, “folosind harta, busola şi indicaţiile antrenoarei pe un traseu foarte sinuos şi încâlcit.” Până la urmă sportul este despre pasiune, despre muncă, despre echipă, despre excelenţă, valori împrtăşite de liceanul în uniforma militară.

Teodor şi-a deovedit şi calitatea de bun recitator cu poezia “Luptele de la Mărăşeşti” în cadrul programului artistic desfăşurat la Buşteni, în miez de septembrie, cu ocazia manifestărilor dedicate celebrării Marii Uniri şi a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman.

 Felicitări, Teodor!

Mult succes în continuare!

 Foto: Graţiela Mihăescu, Cătălin Neaga