ian. 272022
 

Elev caporal Patricia Bărbuță, elev caporal Petru-Radu Bănulescu și elev fruntaș Daria Ruse au fost înaintați în gradul următor anului de studiu, prin ordin al comandantului Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, colonel dr. ing. Aurel-Constantin Neagu, în prezența întregului efectiv de cadre militare și elevi, la Revista de front.

Cei trei cantemiriști au unit munca cu pasiunea și perseverența cu dorința, reușind să obțină media 10. Performanța lor a fost validată la finalul primului semestru al anului școlar 2021-2022 și nu face altceva decât să le confirme parcursul educațional de excepție.

Odată cu noile grade, care sunt onorifice, liceenii evidențiați se poziționează în ierarhia anului de studiu din care fac parte, devenind modele pentru cei din generația lor.

 Elev sergent Patricia Bărbuță, elev sergent Petru-Radu Bănulescu și elev caporal Daria Ruse dovedesc că nimic nu este imposibil pentru a se încadra în categoria militarilor de succes, a celor cu abilități de lider.

Sentimentul de competiție se intensifică de la un semestru la altul, fapt care îi determină să-și depășească limitele, pentru menținerea pe podiumul celor mai buni. „Un grad mai mare reprezintă nu doar o bucurie mai mare, ci și o responsabilitate mai mare. Voi face tot posibilul să port noile grade în mod înțelept și să-mi continui evoluția în aceeași manieră, încercând să nu mă abat de la drumul pe care vreau să merg”, spune Daria.

Elevii învață din plăcere și atunci rezultatele vin firesc, ca o consecință a faptului că își doresc să realizeze lucruri extraordinare. „Media 10 nu reprezintă o limită, deoarece mereu voi tinde către autodepășire și către treptele cele mai înalte ale performanței. Pasiunea mea a rămas șahul, supranumit „sportul minții”, iar materiile mele de suflet sunt matematica și informatica, întrucât tot timpul există câte ceva nou de învățat”, conchide Patricia.

Este clar, însă, că și climatul influențează nevoia de afirmare, oferindu-le posibilitatea obținerii unor performanțe durabile, care să-i ajute să se integreze mai ușor în complexitatea mediului militar și să se adapteze dinamicii societății cunoașterii. „Înaintarea în grad reprezintă un moment important din viața mea de elev militar, fiind o formă de recunoaștere a rezultatelor pe care le-am obținut. Nu voi uita niciodată această zi!”, transmite Petru.

Activitatea de astăzi a culminat cu nominalizarea elevilor care au venit prin transfer din colegiile naționale militare din țară, cei care au ales să întregească colectivul cantemirist, în cadrul căruia performanța a devenit o stare de normalitate.

Felicitări elevilor care au ridicat ștacheta. Să vă atingeți toate obiectivele stabilite și să continuați să performați la cel mai înalt nivel!

„Bun venit”, le spunem noilor noștri elevi, pe care îi încurajăm să le urmeze exemplul celor care, astăzi, au întregit formația de „aur” a Cantemirului.

Text: Grațiela Mihăescu

Foto: Antonio Badea