ian. 082018
 

Cu simţ estetic, creativitate, răbdare şi precizie, domnul Gheorghe Sterpan a reuşit timp de treizeci şi şase de ani, cât a îndeplinit funcţia de croitor în Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu seriozitate şi profesionalism. Practicând una dintre cele mai frumoase şi mai nobile meserii, domnul Gheorghe Sterpan, om riguros şi devotat carierei, s-a implicat cu toată dăruirea şi priciperea pentru ca elevii, ofiţerii, subofiţerii şi maiştrii militari cantemirişti să aibă o ţinută impecabilă în cadrul tuturor activităţilor la care au luat parte, ştiind foarte bine că uniforma militară şi atitudinea sunt cartea lor de vizită.

În prezenţa  personalului instituţiei, în semn de preţuire, a primit din partea locţiitorului comandantului Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, colonel inginer dr. Aurel-Constantin Neagu, câteva însemne, mulţumindu-i totodată, pentru întreaga şi îndelungata activitate desfăşurată cu dăruire.

Experienţa dobândită în timp, devotamentul de care a dat dovadă lasă un gol imens în instituţia noastră.

Felicitări pentru reuşitele profesionale şi succes în tot ceea ce v-aţi propus, multă sănătate, bucurii şi împliniri alături de cei dragi!

[flagallery gid=461]