sept. 112017
 

An de an, sute de tineri aleg ca drum de pornire Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”. Luni, 11 septembrie a.c., 468 de elevi, dintre care 120 de „boboci” (31 de fete şi 89 de băieţi), au trăit cu emoţie şi entuziasm începutul de an şcolar 2017-2018.

Festivitatea, derulată pe platoul cu rezonanţele zecilor de generaţii, a fost prezidată de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, domnul general de brigadă Ovidu-Liviu Uifăleanu şi de şeful Direcţiei Management Resurse Umane, domnul general de flotilă aeriană dr. Liviu-Marilen Lungulescu. Au mai fost alături de elevii cantemirişti reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, ai Parlamentului României, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, oficialităţi ale administraţiei publice locale, cadre militare în activitate şi în rezervă, profesori care de-a lungul anilor au predat în “Cantemir” şi personalul unităţii.

De o parte şi de alta a tribunei oficiale, dascăli şi instructori militari din instituţie,  părinţii elevilor, precum şi absolvenţi din promoţiile anterioare, au fost părtaşi la deschiderea unui nou capitol al vieţii de licean, intitulat adolescenţă în uniformă militară.

Ceremonia a inclus trecerea în revistă a efectivelor, cuvântul de deschidere al comandantului colegiului, doamna colonel dr. Doina Mureşan, avansarea elevilor gradaţi, mesajul celor mai tineri reprezentanţi ai Armatei României transmis cu emoţie de Robert Ioan Alexandru Chivereanu, primul admis cu media 9,94, şi cel al elevului plutonier adjutant, Răzvan Cristea.

Noile însemne de grad au fost puse pe epoleţii elevilor din clasa a XII – de către şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general de brigadă Ovidiu-Liviu Uifăleanu, şeful Direcţiei Management Resurse Umane, general de flotilă aeriană dr. Liviu-Marilen Lungulescu şi comandantul colegiului.

Intrat deja în tradiţia şcolii noastre, jurământul cantemirist, mlădiţă istorică a celui mănăstirean, şi-a aflat locul său în sufletul fiecăruia. Elevii claselor a IX–a le–a promis viitorilor absolvenţi că vor învăţa carte, se vor instrui şi pregăti pentru a deveni militari de nădejde. La final, „bobocii” au primit de la colegii mai mari o insignă sub forma unui şoim, reprezentând avântul lor spre cariera militară.

În aplauzele asistenţei, proaspeţii liceeni şi-au urmat în cadenţă colegii din anii mai mari.

Urmează un an cu multe provocări pentru elevii în uniformă. Cu toţii vor trebui să facă faţă rigorilor armatei şi să se adapteze cerinţelor de excelenţă educaţională.

Le urăm succes tuturor!

[flagallery gid=401]