oct. 312018
 

În cadrul activităţii de consiliere şi orientare, elevii cantemirişti au primit toate informaţiile şi au aflat noutăţile referitoare la componenta academică şi la cea de pregătire militară, care să-i ajute în alegerea viitoarei forme de învăţământ, unde îşi pot dezvolta cariera pentru a ajunge în top.

Întâlnirea cu distinşii oaspeţi din conducerea Statului Major al Forţelor Terestre, de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu şi de la Şcoala de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre din Piteşti le-a oferit elevilor posibilitatea să ia parte la o serie de expuneri profesioniste pe teme de interes privind accederea în cariera militară.

De asemenea, întâlnirea elevilor cu reprezentanţii Batalionului 265 Poliţie Militară „Tudor Vladimirescu”, ai Grupului 2 EOD al Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” şi ai Batalionului 96 Larom din cadrul Brigăzii 8 Larom „Alexandru Ioan Cuza” le-a dat acestora posibilitatea să vadă un exerciţiu demonstrativ, precum şi tehnica, armamentul şi echipamentele necesare desfăşurării misiunilor specifice.

Subiectele prezentate au atras atenţia elevilor, urmând ca aceştia să fie susţinuţi în menţinerea opţiunii de efortul comun al celor care se ocupă de educarea lor, prin informarea corectă şi oportună privind profesia militară.

Mulţumim întregii echipe pentru suportul oferit viitorilor ofiţeri ai Armatei României!

De informaţii au beneficiat şi elevii de la Şcoala Gimnazială din Costeşti, prezenţi în instituţia noastră în vederea alegerii cariereri militare şi a cunoaşterii specificului şi vieţii  cantemiriştilor.

Mult succes tuturor cantemiriştilor!

“Fiţi cei mai buni!Fiţi la înălţime!”

Foto: Graţiela Mihăescu