nov. 232022
 

Jazz-ul de calitate s-a auzit în sala de festivități a colegiului prin interpretările de excepție ale formației Ploiești Jazz Trio, din cadrul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, cu care instituția noastră are un parteneriat.

Prin fuziunea de stiluri prezentate, de la cool jazz, până la cel latin și clasic, cei trei muzicieni, Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabas și Laurențiu Ștefan – tobe,  au realizat momente de măiestrie și maximă virtuozitate artistică.

Repertoriul trupei, care a inclus standarde de jazz, dar și o compoziție proprie, a fost apreciat de elevi, profesori și cadre militare cu aplauze frenetice.

Pentru câteva clipe, din echipa profesioniștilor au făcut parte și doi dintre elevii noștri: Dario Simion, clasa a IX – a și Mara Zapca, clasa a XI-a, care au evoluat la tobe.

Mulțumim trupei Ploiești Jazz Trio pentru că a fost alături de noi și pentru workshop-urile de teoria și istoria muzicii.