Oct 122017
 

În perioada 12-13 octombrie, în Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza se desfăşoară „Cadet pentru o zi!”, eveniment special organizat de Ministerul Apărării Naţionale în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale – Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa în cadrul proiectelor de promovare a imaginii Armatei României şi a profesiei militare „Armata – O şcoală altfel!” şi „Ziua Armatei României în şcoli”.
Proiectul are ca scop promovarea profesiei militare şi atragerea tinerilor către instituţiile de învăţământ militar.
Aflat la prima ediţie, evenimentul reprezintă o ocazie unică pentru cei 25 de elevi din clasa a VII –a de la Şcoala Gimnazială ”Matei Basarab” din Târgovişte de a participa alături de liceenii cantemirişti la activităţile din programul orar.
Astfel, elevii de gimnaziu vor participa la o serie de activităţi menite să contribuie la orientarea profesională a lor.
„Cadeţii” se vor prezenta la sediul instituţiei, joi, 12 octombrie, în jurul orei 17.30, de unde vor fi preluaţi, echipaţi şi cazaţi. În continuare, vor participa la apelul de seară, vor servi masa de seară, vor socializa, urmând ca la ora 22.00 să se dea stingerea.
Vineri, 13 octombrie, vor lua parte la activităţi inedite pentru ei: deşteptarea, înviorarea, familiarizarea cu orele de curs, vizitarea bazei materiale, servirea mesei de prânz.
La activitate, alături de elevii de gimnaziu, participă directorul instituţiei şi doi profesori de la Şcoala Gimnazială „Matei Basarab” din Târgovişte.

 Posted by at 10:15 am
Gravityscan Badge