mai 052017
 

A patra zi a lunii lui Florar, una deosebită şi plină de învăţăminte, a fost dedicată celei de-a cincea întâlniri a proiectului, „Atelierele Cantemirului”, în cadrul căreia l-am avut ca distins invitat pe  domnul general de brigadă (r) Tănase Niculescu,  preşedinte de onoare al Fundaţiei „ General Grigore Baştan”. Alături de domnia sa au fost prezenţi militari de elită care au cunoscut culmile gloriei în toate acţiunile în care au fost implicaţi pe plan intern şi extern, din Batalionul 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu”.

Conducerea instituţiei a mulţumit reprezentanţilor paraşutismului militar pentru deschiderea oferită viitorilor ofiţeri ai Armatei României şi i-a asigurat de întreaga preţuire, urându-le, totodată, mult succes în deosebita activitate pe care o desfăşoară cu responsabilitate şi profesionalism.

Într-o atmosferă deosebită şi încărcată de emoţie, domnul general de brigadă ( r ) Tănase Niculescu, prezent în instituţie la 60 de ani de la absolivirea Liceului Militar „Dimitrie Cantmir”, le-a oferit liceenilor în uniformă, cadrelor didactice şi militare informaţii despre întreaga carieră pe parcursul căreia a îndeplinit numeroase funcţii, printre care şi cea de comandant al Regimentului 64 Paraşutişti. Domnul general de brigadă ( r ) a subliniat faptul că spiritul cantemirist a dăinuit peste ani şi dăinuie şi acum.

La rândul lor, purtătorii beretelor bordo au oferit audienţei informaţii în premieră, utile, complexe şi complete despre ceea ce înseamnă o carieră în Forţele pentru Operaţii speciale, cu toate provocările şi realizările profesionale, dar şi despre aspectele de care trebuie să ţină seama, pentru o carieră militară de succes, care să le ofere satisfacţii de-a lungul vieţii.

Informaţiile prezentate într-o manieră coerentă, clară şi explicită au atins aspecte referitoare la activităţile desfăşurate de militarii Batalionului 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu”, activităţi care implică specializarea în mai multe domenii, o pregătire fizică deosebită şi cunoaşterea la un nivel foarte ridicat a limbii engleze.

La final, în holul sălii de festivităţi, participanţii la eveniment au avut ocazia să viziteze expoziţia de echipament specific structurii de operaţii speciale, la standul căreia au putut vedea armament, aparatură optică şi de comunicaţii.

Mulţumim domnului general de brigadă (r) Tănase Niculescu, sublocotenentului Ioana Farcaş, plutonierului adjutant principal Bogdan Tălmăcel şi întregii echipe pentru atmosfera creată şi pentru multitudinea subiectelor abordate, care să le servească elevilor în opţiunile viitoare.

[flagallery gid=377]