Mar 092018
 

Sub generosul semn al artei, ce are drept fundament frumosul etern şi natural, s-a dat startul dialogului cultural între elevii, studenţii militari de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Academia Tehnică Militară şi cadrele didactice coordonatoare din colegiile naţionale de la Alba-Iulia, Câmpulung-Moldovenesc, Craiova, Breaza. În deschiderea activităţii, comandantul Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, doamna colonel dr. Doina Mureşan, a urat tuturor participanţilor „Bun venit!” în cetatea cantemiristă. „Timp de două zile,  instituţia noastră va fi onorată de a deveni gazda unor manifestări deosebite, din diverse domenii artistice. Desfăşurate sub egida Statului Major al Forţelor Terestre, activităţile vor pune în lumină calităţi indispensabile tinerilor militari: sensibilitatea, emoţia, creativitatea etc. Sper că întâlnirea voastră pe tărâmul muzelor va fi un câştig pentru inimă şi spirit. Să găsiţi inspiraţie, astfel încât atelierele să fie cele mai frumoase şi cele mai atractive”.

La rândul său, doamna prof. dr. Georgiana Mîndrilă, inspector în cadrul Secţiei Învăţământ din Statul Major al Forţelor Terestre, a vorbit cu multă emoţie şi deschidere despre această activitate, care în timp şi-a depăşit graniţele, şi după ani, alături de elevi participă şi studenţi militari.”Elevii şi studenţii militari se pot exprima aici şi altfel, nu numai în cadenţă şi pas de defilare.[…] Să ne dorim la cât mai multe ediţii a Atelierelor”, a spus întemeietoarea acestei frumoase manifestări.

Programul acţiunilor va include, în afara activităţilor pe ateliere, spectacole susţinute de liceenii colegiilor naţionale militare de la Alba-Iulia, Câmpulung-Moldovenesc, Craiova, Breaza, momente artistice oferite de studenţii militari de la Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” şi Academia Tehnică Militară, precum  şi vizitarea unor importante monumente şi obiective culturale din judeţul Prahova: Castelul Peleş, din Sinaia, Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” şi Castelul Iulia Haşdeu, de la Câmpina. 

Dans, teatru, fotografie, film, desen şi muzică – toate reprezintă fragmente de artă. În cadrul acestor ateliere, purtătorii uniformelor militare vor da frâu liber creaţiilor lor, imaginaţiei, sensibilităţii, sub îndrumarea dascălilor şi a cadrelor militare.

Succes tuturor la cea de-a XIV –a ediţie a Atelierelor de creaţie literar-artistică.

Foto: Graţiela Mihăescu

ateliere_creatie_2018

 Posted by at 11:54 am
Gravityscan Badge