iun. 122019
 

E mai mult decât o competiţie, e prietenie, devotament, muncă în echipă. E legătura omului cu cea căreia i-a dat conturul firii”, ne-a mărturist elev fruntaş Maria Neagu, distinsă cu Premiul I la Concursul Naţional “Armonia Naturii”, ediţia a X –a, desfăşurat la Buşteni.

Încă o dată colaborarea deosebită dintre elevi şi dascăli a fost răsplătită cu rezultate remarcabile.

Elevii au fost apreciaţi pentru lucrările lor, care au făcut parte din cadrul concursului şi simpozionului, a expoziţiei internaţionale de creaţie plastică.

 Liceenii cantemirişti au legat cunoştinţele teoretice de cele practice, au făcut legătura între ştiinţă şi viaţă, au manifestat o atitudine pozitivă faţă de mediul înconjurător, valorificându-şi potenţialul creator pentru a reda frumuseţile naturii prin diferite forme de manifestare artistică. Prin creaţii plastice, creaţii literare, fotografie, simboluri chimice, cantemiriştii au realizat lucrări care le-a scos în evidenţă gustul estetic, etic, artistic şi deprinderile de utilizare a bibliografiei cerute. Unsprezece premii I, două premii II, două premii III şi şase menţiuni sunt distincţiile care le încununează munca şi interesul pentru cunoaştere, pentru frumos, pentru natură.

Elevii Antonio Sandu, Nicoleta Morariu, Rebeca Mirescu, Cătălina Chiţu, Tomas Andrei, Simina Ilie, Andrei Caracudă, Rareş Florescu, fruntaşi  Maria Neagu, Mihai Neaga, Bianca Căliman, Sabina Naiden, Eliza Secăreanu, Teodora Tarbă, Carmen Marin, Andrei Ganţă, Valentin Osiac, Darius Lazăr, Georgiana Pătru, caporali Sabina Diaconescu, Justina Tancău sunt performerii noştri.

Felicitări tuturor elevilor şi dascălilor lor: Prof. Elena-Cristina Soare, Prof. Daniela Oprea, Prof. Daniela Costinescu, Prof. Roxana Ţonoiu, Prof. Georgiana Neagoe.