dec. 162013
 

      Pe tărâmul atletismului, acolo unde concurenţa este acerbă, sportivii Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” continuă să confirme. Astfel, în cursul acestui sfârşit de săptămână, atleţii cantemirişti au obţinut noi rezultate meritorii la Concursul interjudeţean „Cupa de Iarnă” pentru juniori 1,2 şi 3, Bacău, care a cuprins probe din cele mai diverse, de la alergări şi sărituri în lungime, până la triatlon şi aruncarea greutăţii.

      În competiţie cu peste 200 de concurenţi din toată ţara, cei mai buni sportivi din Cantemir au confirmat aşteptările, revenind acasă cu 8 medalii de aur, 8 medalii de argint şi 3 medalii de bronz. Aceste rezultate sunt rodul muncii sportivilor şi antrenorilor  Gianin Stanciu, Victoria Buzoianu  şi cpt. Cristian Popa care şi-au făcut pe deplin datoria.

    Final de sezon excelent pentru atleţii noştri care au ajuns la un nivel de pregătire superior în urma multor ore de antrenament, a curajului, perseverenţei şi ambiţiei de a fi printre cei mai buni, onorând instituţia de care şi-au legat destinele personale. Cele 19 medalii completează palmaresul unor elevi a căror devenire se situează sub semnul performanţei, adăugându-se numeroaselor premii obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare.

      De altfel, reprezentanţii atletismului s-au numărat, în acest an, printre laureaţii primei ediţii a „Galei sportului câmpinean”. Pe parcursul anului 2013, sportivii au avut evoluţii remarcabile, unele dintre ele notabile. În anul competiţional peste care tocmai s-a tras cortina, atletismul  cantemirist a atins vârful performanţelor totalizând 70 de medalii la competiţiile interjudeţene şi naţionale.

[flagallery gid=68 name=Gallery]

Felicitări tuturor!