ian. 202017
 

Marţi, 24 ianuarie a.c., se împlinesc 158 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Pentru înţelegerea mai bine a semnificaţiei istorice a evenimentelor, elevii din Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” au luat parte la o serie de activităţi dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, act de mare însemnătate în istoria ţării, care a deschis calea modernizării, prin dubla alegere, ca domnitor, a lui Alexandru Ioan Cuza: al Moldovei, la 5 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, la 24 Ianuarie 1859.
Începând cu vizitarea expoziţiei de carte deschisă la Centrul de Documentare-Informare, sub genericul „24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române” şi a panoului cu date şi fotografii cu privire la anul 1859, postat în pavilionul învăţământ, cantemiriştii şi-au îndreptat atenţia asupra unui moment de o importanţă aparte pentru istoria noastră. De asemenea, la orele de istorie, le-a fost prezentată elevilor însemnătatea acestei zile, printr-o sinteză a evenimentelor care au dus la realizarea dezideratului de veacuri al românilor: Unirea.
Seria manifestărilor a continuat pe platoul instituţiei. În prezenţa liceenilor în uniformă şi a personalului colegiului, comandantul Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, colonel Doina Mureşan, a luat cuvântul cu prilejul marelui eveniment. De asemenea, directorul adjunct al instituţiei, profesor de istorie, Aurel-Constantin Soare, a prezentat însemnătatea înfăptuirii Unirii de la 1859. “Ideea realizării Unirii Principatelor Române nu aparţine partidelor politice; ea aparţine poporului Român şi a celui care a simbolizat unirea prin geniul său, a celui care a fost trimis de Providenţă a o realiza prin capacitatea sa spre gloria neamului românesc, a fost, nu un străin, ci tot un Român: Marele Domnitor Alexandru Ioan I Cuza.”
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT, ROMÂNIA!, a spus în încheierea discursului domnul profesor Aurel-Constantin Soare.
Pe versurile lui Vasile Alecsandri, elevii, cadrele militare, profesorii şi personalul civil contractual şi-au îngemănat mâinile pentru a se prinde într-o horă a unităţii, a bucuriei şi a armoniei.

Foto: Graţiela Mihăescu, Rareş Onciulescu
[flagallery gid=328]